Acum, in prag de sarbatoare, continuam periplul prin istoria zbuciumata a Primului Razboi Mondial, la finalul caruia Romania a devenit ‘dodoloata’.
La Conferinta de Pace, Ungaria trimite harti ale Transilvaniei in care zone locuite de romani, in munti, sunt pustii, iar populatia maghiara, aglomerata in orase, aparea ca majoritara. Este meritul unor geografi francezi care au batut cararile Apusenilor si au inventariat cu obiectivitate date despre comunitatile romanilor, restabilind adevarul si contribuind la stabilirea granitelor Romaniei.
La finalul Primului Razboi Mondial, Marile Puteri victorioase hotarasc să împartă Imperiul Austro-Ungar înfrânt si destrămat, după criteriile populaţiilor majoritare. Au loc recensăminte, se fac hărţi ale tuturor provinciilor imperiale după naţionalităţi, se pregătete infiinţarea de noi ţări şi frontiere.
Ungaria înainteaza Parisului, unde aveau loc negocierile, hărţi ale Transilvaniei, în care platourile si vaile din zone montană locuite numai de români din Maramureş, Oaş, Haţeg, Lăpuş, Apuseni, Năsăud si multe altele, apăreau ca pustii. Populaţia maghiară, aglomerată în oraşe, acolo unde românilor le era interzis să se aşeze, apărea ca majoritară în Ardeal.
Este meritul unei misiuni de geografi francezi, de-a fi urcat pe toate cărările
transilvane şi de a fi inventariat şi anunţat existenţa unor numeroase comunităţi române, acolo unde hărţile maghiare marcaseră pete albe, lucru ce a contribuit la decizia marilor puteri de a da Transilvania României.
Misiunea a fost condusa de Emmanuel de Martonne (1873 – 1955), unul dintre cei mai mari geografi francezi. El a scris o multime de materiale despre geografia României, cunoscut fiind pentru studierea riguroasă, in premiera, a Munților Făgăraș. Profund impresionat de frumusețea sălbatică, neatinsă și pură a acestor munti, a fost cel care i-a numit “Alpii Transilvaniei”.
În 1918 este desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferința de Pace de la Paris în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după Primul Război Mondial, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute României și Poloniei prin tratatele de pace. El a călătorit pe teren și, conform principiului viabilității frontierelor, a obținut extinderea frontierei Poloniei spre est și a României spre vest cu câțiva kilometri, pentru ca importante căi ferate (de exemplu Timișoara-Arad-Oradea-Satu Mare) să nu se întretaie de mai multe ori cu granița. El a conceput principiul viabilității conform căruia stabilirea granițelor trebuie să depindă nu numai de grupările etnice, ci și de motive geografice (relief, ape, accesibilitate) și de infrastructurile teritoriului. Opunându-se astfel delegaților americani și britanici, el a contribuit, în mod semnificativ, la desenarea granițelor din 1918-1921, dintre care cele trasate între România, Serbia și Ungaria, mai sunt valabile și astăzi.
Un alt geograf francez cu o contributie majora este Robert Ficheux (1898 – 2005). Bun vorbitor de limbă română şi un mare prieten al României, este elevul lui Emmanuel de Martonne a carui munca o continua.
La intrebarea „De ce România?” iata raspunsul sau: “Pentru că, dintre surorile noastre latine, ea ne este cea mai dragă din pricina tristului său destin în mijlocul națiunilor maghiară, slave și turcă, ce au încercuit-o, au jinduit-o și au îmbucătățit-o și dominat-o fără milă.”
In 1991, la Jubileul Academiei Române la 125 de ani de la infiintare, a rostit in limba romana o alocutiune ramasa memorabila, incheiata cu o vibrantă urare: „Domnilor, rogu-vă, îngăduiți acestui moț francez să vă mulțumească călduros pentru această primire amicală și să vă ureze viață îndelungată, activă și rodnică. Urez scumpei noastre Românii, pe care o iubim cu toții, un viitor pașnic, demn de trecutul ei, deseori tragic, dar mereu glorios.”
Sursa: Wikipedia
Articol din seria Scoala Tabere cu Suflet | Lectia de Istorie | Centenarul Unirii
Tabere cu Suflet 